5 sfaturi despre cum să folosești cutia personalizată pentru a fi distribuită de clienți pe rețelele de socializare!
În perioada pandemiei, pentru prima dată în istorie, comerțul online l-a depășit pe cel din magazinele fizice. Și oricât de mult nu le-ar plăcea utilizatorilor să adauge produsele în coș și să le plătească printr-un singur click, primirea coletului cu produse rămâne a fi la fel de tradițională ca acum o sută de ani… Pentru că nimic nu ne poate înlocui emoția primirii unui cadou și al despachetării lui.
Tocmai de aceea cutia în care sunt livrate produsele trebuie să vorbească și să stârnească emoții. Iar cum viața virtuală face parte din viața clienților tăi, fii sigur că atunci când emoția va fi suficient de mare, experiența primirii coletului va ajunge și în mediul online.
Ce ar trebui să faci ca să creezi emoții prin intermediul cutiei tale personalizate? Notează și încearcă cele 5 sfaturi:
1 – Ambalează delicat cutia personalizată – Clientul tău va împărtăși lejer cu prietenii săi virtuali un produs ambalat frumos, aranjat atent în cutie și legat cu o panglică branduită. Detaliile care oferă senzația de lux te provoacă să împărtășești experiența și să lauzi brandul care este atât de atent cu produsele sale.
2 – Alege o cutie personalizată la nivelul valorii produselor tale – Întotdeauna alege o cutie care să facă față produselor din interior. Reține că ambalajul nu trebuie să depășească 10% din valoarea produselor din interior, dar nici să fie cu mult mai ieftin. De exemplu, o cutie premium cu magnet va fi filmată și postată pe rețelele sociale în special pentru sunetul său de închidere. E un mic element al brandurilor care vor să surprindă.
3 – Printează în interiorul capacului un mesaj pentru clientul tău – Vei atinge efectul de wow foarte rapid! Un mesaj de mulțumire, de susținere a unei cauze sau poate un îndemn pentru a posta pe rețelele de socializare acest mesaj cu un anumit hashtag – fiecare va acționa în felul său și va convinge clientul să distribuie emoția. E nevoie doar de o strategie clară de comunicare, de un scop foarte bine stabilit și de emoții în cuvinte…
4 – Adaugă în cutie, înainte de a desface produsul, un mesaj de mulțumire personalizat – Adresează-te clientului tău pe nume și descoperă magia din jurul acestui gest! Chiar dacă știm și înțelegem că brandul comunică astfel cu toți clienții, tot ne simțim extraordinar de bine atunci când ne vedem scris numele… Aprecierea și recunoașterea sunt mici detalii care acționează asupra minții noastre și ne fac să ne simțim speciali. Iar de aici până la o postare în stories este cale scurtă.
5 – Adaugă în cutie un voucher de reducere pentru următoarea comandă și îndeamnă clientul să lase o recenzie pe site sau pe rețelele de socializare – Fii sincer cu clientul tău și vei fi surprins de cât de ușor îți va veni în întâmpinare! Explică-i simplu și clar cât de mult contează pentru tine ca brand aprecierea sa și testimonialele din lumea virtuală. Oferă-i voucherul ca mulțumire pentru implicare și interacțiune, iar rezultatele nu vor întârzia să apară. Pune emoții în cuvinte și umanizează-ți brandul prin sinceritate!
Suntem Cartobello – producător de cutii personalizate, cu un portofoliu de peste 1000 de clienți și cu 2 linii de producție: cutii pliate și cutii rigide. Cu peste 600 de modele și dimensiuni în portofoliu care ne permit să onorăm mai mult de 7000 de produse customizate.
Suntem alături atât de antreprenorul care are nevoie de 50 de cutii, dar suntem pregătiți și pentru compania care are nevoie de 1000 de cutii în 10 zile.
Asta înseamna Cartobello: un partener de încredere pentru strategia ta de packaging.
Click aici pentru a obține MOSTRE GRATUITE.
Click aici și află oferta personalizată în doar 3 minute!