Povești care inspiră este despre acei oameni care conturează idei de business pe care le cresc cu pasiune, emoții și multă dedicare.
Pentru că ei cu asta de ocupă. Să construiască un business și să se lase ghidați în tot acest traseu de emoție, devotament, grijă față de ceilalți și față de lucrurile mărunte care ne aduc atât de multă bucurie.
Iar nouă ne place să scriem povești care să îi inspire și pe ceilalți să urmeze cursul care le definește pasiunile. Noi alegem să culegem #poveșticareinspiră de la oamenii care dezvoltă un business tocmai pentru a simți împlinirea că aduc un gram de bine și un strop de fericire în jurul lor
Toate acestea sunt despre Bezelefănțica Rozi, un business care livrează bucurie sub formă de bezele cu mesaje. Da, da! Ați citit bine! Bezele cu mesaje! Nu-i așa că sună tare bine? Ei bine, ne-am dorit să vă facem cunoștință cu bezelefănțica Rozi și să vă aducem aproape de un business atât de creativ. Și pentru că nimic din jurul nostru nu este întâmplător, astăzi, 12 august, Bezelefănțica Rozi aniversează primul an de când livrează bucurie îndulcită cu emoție și amintiri din copilărie. Iar noi nu putem decât să îi urăm să aibă parte de multă inspirație și de culoare în această călătorie minunată a bezelefănțelelor!
Dacă ați auzit de ea, știți despre ce vă povestim în acest articol, dacă nu, vă invităm să o urmăriți pe Facebook: https://www.facebook.com/bezelefanticaRozi/ și pe Instagram: https://www.instagram.com/bezelefantica_rozi/ și să gustați măcar „virtual” din bunătățile coapte cu multă dragoste și cu dor de copilărie.
Noi ne simțim onorați să facem parte din această poveste dulce și să conturăm imaginea unui brand atât de inedit, printr-un packaging la fel de inedit, cum ne place nouă să spunem,
Pentru că suntem fascinați de #storytelling și despre oamenii care #inspiră, ne-am dorit atât de mult să stăm de vorbă cu creatoarea bezelelor cu mesaje. Mai departe a reieșit o discuție savuroasă, pe care vă invităm să o citiți în rândurile ce urmează:
Bună și bine te-am regăsit! În primul rând, îți mulțumim pentru că ai acceptat să fii parte din proiectul #poveșticareinspiră și îți dorești să ne prezinți Bezelefănțica Rozi.
Salut! Sunt bezelefănţica Rozi şi aceasta e povestea mea şi a bezelefănţelelor. În sub… 7 minute.
Bezelefănţelele sunt, pentru mine, cele mai bezele, că au un mesaj cu ele.
Nu sunt bezele cu răvaşe, eu nu ghicesc viitorul, nu vreau şi nici nu pot. Sper doar să fac prezentul un pic roz. Zic „un pic” deşi stiu că mi-am asumat o misiune care nu încape într-un pic: să trezesc, prin bezelefănţele, ceea e deja mai bun şi mai frumos în oameni.
Care este povestea produselor? Cum ai selectat produsul respectiv, la ce te-ai gândit când ai hotărât să intri în piață? Ce te-a făcut să iei decizia de comercializare?
Nu am făcut un research înainte ca să văd ce idee de business ar funcţiona. Nici măcar nu mi-am propus să vin cu o idee de business. Povestea a fost aşa: aveam un job la care nu eram fericită şi în ziua în care mi se termina vacanţa, am primit un mesaj. O prietenă mă întreba dacă m-am mai gândit la vreun business, ceva al meu. Am stat un pic înainte să-i răspund, a fost pentru prima dată când m-am întrebat: „băi, dacă ar fi să fac ceva, ce ar fi?” – şi mi-am adus aminte că, atunci când eram mică şi mergeam cu mama la plimbare, eu tot ce-mi doream să-mi cumpere era o pungă de bezele. Când băgam mâna în pungă să scot câte o culoare, eram cea mai fericită. Şiatunci am ştiut că dacă ar fi ceva, ar fi ceva cu bezele.
Prietena mea atunci a zis că ea ar vrea ceva cu mesaje. Eu am zis: „aaa, bezele cu mesaje, ce idee bună” şi aia a fost. Între timp, am rămas doar eu, şi de la momentul ăla cu „aaa, ce idee bună” şi până acum, se fac fix 12 luni pe 12 august.
La ce m-am gândit când am hotărât să intru în piaţă?
Ştiu că m-am gândit că ce tare ar fi să nu fie nicio casă fără bezelefănţele. În mintea mea, în lume, erau ca şi mine, atâţia oameni care aveau nevoie să ştie că nu e nimic în neregulă cu ei, că sunt suficienţi, că fac suficient şi că există oameni care cred în ei. Astfel, primele categorii pe care le-am creat au fost bezelefănţelele terapeutice.
Bezelefănţelele terapeuticele sunt sub formă de inimă, inimă albastră, şi sunt cu mesaje inspirate din procesul meu terapeutic, atât în terapie, cât şi în afara ei. „Lasă viaţa să curgă” este unul dintre aceste mesaje. De când mi s-a aşternut în minte până a fost trimis în lume cu o bezelefănţică, a stat luni bune pe un canvas, unde l-am scris cu markerul şi apoi l-am aşezat ca tablou. Am avut nevoie să văd multă vreme mesajul ăsta până să-l accept cu totul şi să-l integrez. Abia apoi am lăsat să merg mai departe. Ori uitându-mă în urmă, a fost decizia care mi-a dat aripi ca să ajung până aici. De la terapeutice şi până acum, mi-am imaginat şi am mai adus în realitate: principesele, cu mesaje din zona iubirii de sine şi empowering women, curcubeele, expresia entuziasmului ca atunci când vezi un curcubeu, dar şi simbolul speranţei şi al dorului, bezelefănţelele mic dejun – pentru un altfel de a spune „m-am trezit cu tine în gând” sau chiar de a pune marea întrebare şi, de curând, zânele. Acestea din urmă, sper eu, să ajungă la toate zânele şi să le reamintească de puterile lor astfel încât magia lor să nu se piardă. Zânele, pentru mine, sunt persoanele din viaţa ta care sunt acolo pentru tine atunci când ai cea mai mare nevoie de ele.
Ce impact au produsele asupra consumatorilor?
Am văzut cu ochii mei o piele de găină, nişte ochi care aduceau apa aproape de ţărmul lor şi am fost martoră la un „îmi vine să plâng, pentru că m-am emoţionat”. Am fost martoră şi la nişte lacrimi care deja se scurgeau, nu se mai ţineau, în momentul în care cutiuţa de bezelefănţele a emoţionat o familie la o zi de naştere. Dincolo de asta, o să citez pe cineva care a experimentat puterea bezelefănţelelor ca urmare a câştigării unei cutiuţe la un concurs: „@bezelefantica_rozi nu face doar bezele, ci desenează zâmbete, schimbă starea de spirit, te bucură şi emoţionează. Am desfăcut fiecare mesaj de pe cele 22 de bezele cu atât de mare emoţie, de parcă urma să-mi verific nota la un examen greu. Eu am crezut tot timpul în mesaje. Cred că Universul comunică prin mesaje şi semne pe care le vezi oriunde în jurul tău atunci când eşti pregătit pentru asta. Această mare de roz a şters cu buretele griul zilei de azi!” Gabriela Dumba
Eu nu pot să promit că o să emoţionez până la lacrimi de fiecare dată. Dar pot să asigur că toate mesajele sunt scrise pornind de la aceeaşi intenţie: de a trezi în oameni tot ceea ce e deja mai bun şi mai frumos în ei.
Care este povestea produselor? Cum ai selectat produsul respectiv, la ce te-ai gândit când ai hotărât să intri în piață? Ce te-a făcut să iei decizia de comercializare?
Ce m-a făcut să aleg o cutie personalizată?
Un prieten, şi el antreprenor, mi-a dat feedback pe prima cutiuţă pe care o foloseam. Mi-a zis că, „cutia din-asta are şi el la modem, acasă”. Apoi mi-am dat seama că eu nu vreau ca oamenii să arunce cutiuţa ca pe una de pizza. Au terminat de mâncat bezelefănţelele şi, gata, la gunoi. Am vrut o cutiuţă pe care să o păstreze şi în care să pună mai apoi ceva ce le dă orice a venit la pachet cu mesajele din bezelefănţelele pe care le-au primit: încredere, curaj, alinare, puteri nebănuite.
Cum ați ajuns la rezultatul final? Aveați un proiect cât de cât definit despre cum ar arăta cutia sau ați fost consiliați în tot acest proces?
Am făcut research pe Pinterest şi aşa am găsit: „cam ce mi-aş dori să transmită”. Mai departe, am lucrat pentru design, cu o prietenă căreia eu şi colegii ei de muncă îi spunem „Zâna Illustrator”. Recomand!
(Fiecare cutie de bezelefănţele are în interior un postcard care poate conţine un mesaj mai personal pe care expeditorul de bezelefănţele vrea să-l transmită destinatarului de bezelefănţele. Poză făcută de Zâna Illustrator, Daniela Trăsculescu)
Cum te-au ajutat cutiile personalizate în dezvoltarea brandului și în creșterea încrederii clientului în produse?
Dacă şi cum m-au ajutat cutiuţele personalizate?
M-au ajutat FOARTE MULT (intenţionat am scris cu majuscule). Reprezintă, printr-o imagine, tot dulcele pe care am vrut să-l transmit. Şi toată grija pe care am depus-o până acum pentru crearea bezelefănţelelor.
Ce sfat ai oferi antreprenorilor care nu consideră un factor important packaging-ul în care sunt livrate produsele?
Dacă ar fi să dau un sfat celor care încă nu cred că ambalajul contează prea mult…. Le-aş spune că sufletul nu se vede. De-asta trebuie făcut cumva să se vadă.
Poză făcută în cadrul concursului cu bezelefănţele principese, pe pagina unei principese: @gia_gianina (instagram)
Toată lumea vrea o cutiuţă.
În încheiere, o să las poza asta aici, pentru că este din ziua în care un vis (aşa cum îmi imaginam eu că mi-ar plăcea să arate cutiuţa pentru bezelefănţele) a devenit realitate: